Indicele care urmărește performanța companiilor mici a crescut cu 4,1% de când britanicii au votat să părăsească Uniunea Europeană. Avantajul lor: dividende mai mari și valoare mai mică decât indicele FTSE 250 sau FTSE 100 ai marilor exportatori.
Companiile mici din Marea Britanică, precum producătorul de componente electronice Premier Farnell, și-au revenit rapid după o scădere record care a venit după votul pentru Brexit, în condițiile în care datele economice au evitat scenariul dezastruos de care se temeau analiștii.
Din contră, cele mai recente rapoarte au fost peste estimări, cu vânzările de retail având cea mai bună creștere lunară din 2002 în iulie, în timp ce Banca Angliei a tăiat dobânda de referință și a crescut programul de achiziții.
„În perioada de după votul pentru Brexit a urmat o etapă de restabilire a așteptărilor. După șocul inițial, investitorii au început să se reîntoarcă spre companiile mai mici”, a spus Guy Foster, șeful cercetării de la Brewin Dolphin din Londra, citat de Bloomberg.